Cum pot sa reinviu totul? Cum as putea sa rescriu povestea?la ce trebuie sa renunt sa pot sa am personajele principale din poveste? De ce anume am nevoie pentru a face sa curga din nou sangele prin vene?pentru ca avem acelasi sange, aveam aceeasi stea calauzitoare, am pierdut aceleasi persoane si avem aceleasi lucruri de povestiti copiilor….vreau sa simt jumatate din Lucrurile pe care le simteam, sa radiez de fericire si sa fiu mereu cu zambetul pe buze.De fapt nu ma multumesc cu jumatati, vreau tot……..nu vreau sa fiu o simpla “diana”, vreau sa fiu “diana mea”, nu vreau sa fiu doar o alta prietena, vreau sa fiu cea mAi importanta, nu vreau sa fiu doar o simpla fiinta efemera ,vreau sa fiu nemuritoarea lui. Ceva din mine refuza categoric drumul Meu de acum, ceva din mine incearca din rasputeri sa inchida usa de-abia deschisa . Naivule! Nu poti avea tot ce vrei …… in viata ai o singura cale si multe poteci pe langa , care se ramifica ,si se ramifica la infinit…dar din pacate fiecare are un sfarsit trist. Dar daca iti urmezi linistit calea aleasa de destin si nu te abati de la drum,totul o sa fie asa cum ai visat, ca intr-o povEste de demult, in care toti erau buni, dragostea adevarata te captiva inevitabil….
Dar nu. E omeneste sa fii ispitit de coteci, sa fii pus mereu in rascruci De drumuri , sa vrei sa vezi ce e dincolo de orizont , sa poti sa zburi spre necunoscut , sa poti inota pana in abis.
Am incercat sa explic ce se intampla, dar cand am inceput sa scriu m-am blocat. Nu pot explica in cuvinte( niciunul dintre noi nu cred poate sa o faca exact asa cum trebuie), nu pot aduce imaginile din poveste, nu pot descrie sentimentele traite intens,la limita…nu pot pune notele muzicale aici, nu ar avea rost si nu ar stii nimeni de ce as facea; nu pot colora marginile cu oja si nici nu pot face soarele portocaliu mereu; nu pot face sa dispara toate broascutele din lume si nici nu pot face lumea sa fie un intreg computer(chiar daca pentru unii asa ar fi fost mai simplu); in nici un caz nu pot colora totul in turcoaz.
E atat de tarziu ca sa pot intelege toate lucrurile exact asa cumt sunt. Intunericul imi provoaca o stare de neliniste si imi opreste pur si simplu creierul. Ma face sa ma gandesc strict la lucrurile pe care acesta le ascunde, lucruri care pentru multi nu exista. Deci nu pot sa ajung mai departe de atat. E ciudat faptul ca lucrurile simple, sunt de fapt atat de complicate incat uneori ratiunea umana nu le poate percepe.Toate lucrurile simple au cel putin un detaliu. Imi plac detaliile. Acestea dau lucrurilor culoare, unicitate,sens. Imaginati-va o lume fara ele. O lume in care toate lucrurile ar fi exact la fel , toti am fi la fel, fara sa ne diferentiem: ara sa stim daca suntem indragostiti de o anumita persoana. Ar fi ceva absurd, ceva nu ne-am dori sigur.
… pe dracu! Acum vad numai culori inchise.Imi place toamna, dar in acelasi timp urasc orice sfarsit. Se schimba toate lucrurile, trebuie sa ma reobisnuiesc cu vechiul stil de viata, sa ridic capul si sa merg mai departe. De fapt am trecut peste, ca de , asa trebuie, dar sa vad cat o sa-mi ia sa trec si peste lipsa lor. Nu-mi sunt de ajuns 2 zile pe saptamana; nu-mi sunt de ajuns doar vocile lor, o sa le doresc prezenta; nu vreau doar sa-mi imaginez parfumurile lor, vreau sa le simt ,sa-mi invadeze tot corpul; nu-mi ajung doar amintirile cu ei, vreau sa facem mereu altele, si altele….pana la infinit.
Deci da, toamna este un anotimp trist ! Melancolia stiu sigur ca nu o sa ma rateze, o sa ma introduca intr-o lume a visarii, in care voi avea nevoie de toata imaginatia din lume. Dar de ce dramatizez totul? Existe si lucruri bune. Incepe scoala, colegi, caterinca, meditatii( asta chiar imi doresc sa fac), chitara, cafenele etc. Dar degeaba sunt atatea lucruri care ma potface sa uit pe moment de ei, daca atunci cand ajung acasa, numai la ei ma gandesc . Si vad poze, si vad obiecte, cifre, culori.Clamed. Da…. nu este asa greu sa ajungi sa-i iubesti, nu este greu sa ajungi sa nu mai vrei sa pleci de langa ei, dar este extrem de greu sa ti scoti din cap.
Nu se mai fabrica becuri ca acelea inventate de edison. M-am simtit atat de urat cand am vazut stirea. Nu pot sa-mi imaginez de ce , probabil pentru ca ei renunta la inceputuri( imi plac enorm inceputurile, sunt cele mai frumoase), ma simt in halul asta. Or sa fie doar becuri ecologice/economice , care ploueaza mai mult decat cele vechi, dar durata de utilizare este mai mare. Nu mi se pare corect sa le scoata pur si simplu de pe piata.
M-am hotarat sa ma rup cateva zile din lumea mea si sa zbor cu cata la bucuresti. Impropriu spus rupt, pentru ca si el tot din lumea mea face parte. Imi era dor de atata agitatie, de galagie , de idioti care fluiera,injura si scuipa pe strada; de soferi care se injura la in intersectie ca la coada vacii; de tiganii care coloreaza intregul oras.
In mare este interesant, ai multe oportunitati si multe locuri care iti pot alunga plictiseala; dar cand monotonia isi face aparitia,cu greu mai poti iesii din rutina.
Ma simt extrem de ciudat ca am descoperit in sfarsit fata ta. Pentru prima oara vorbesc la persoana a-II-a. Cuvintele care imi fug prin minte, in legatura cu tine, sigur nu sunt frumoase; nici lucrurile care ma fac sa gandesc atatea chestii oribile despre tine , nu sunt prea frumoase. Nu am nevoie de tine ca sa fiu eu, nu am nevoie de o persoana atat de… diferita. Imi sunt de ajuns oamenii din jurul meu, care imi ofera o imbratisare atunci cand am nevoie , un cuvant frumos. Nu am ce sa iti reprosez, as fi penibila. Nu am de ce sa te condamn, asa a fost sa fie. Nu am nimic impotriva cu ceea ce faci, pentru ca asa esti tu. Dar am ceva cu lucrurile care mi le-ai lasat mie. Nu asa ma indepartezi; doar faci sa cresca dorinta.
Dupa ce bei cafeaua si lasi cana pe masa, te plimbi putin prin bucatarie si iti doresti sa mai fie. Degeaba pui miere in zat, nu o sa aibe niciodata un gust macar asemanator.Asta o stiu de la un prieten si acum ii dau dreptate.
Nu am ales acest titlu ca sa evidentiez omogenitatea clamed-ului sau intregul ce se afla in sufletul meu. In nici un caz nu reprezinta sfarsitul verii si nici despartirea de persoanele dragi ; ar fi fost culmea sa-mi mai si aminteasca de cineva .
Dar nu . . . este o simpla melodie , cu un titlu atat de scurt si semnificativ . Puteam doar sa las titlu si sa va imaginati continutul intregului post . Este imposibil sa nu simtiti ca ceva dispare , luat de vant ; este imposibil sa nu va doriti macar un lucru care sa fie ca inainte sau macar o persoana careia sa-i pese daca va doare sau nu.
Vine toamna. . . speram sa mai intazie putin ; incercam sa ma conving ca inca mai avem mult din vacanta , ca inca mai avem timp de toate si de toti , dar ceva mi-a spulberat visul . Ma plimbam intr-o seara pe aleea caminului cultural ; liniste , vantul adia usor , luminile creau farmecul locului . Mi-am plecat privirea catre trotuar. Ma asteptam sa vad marea de gri , dar in schimb , totul era acoperit de mii de frunze uscate .Cadeau lin din copaci , purtate de vant in toate directiile . Atunci am realizat ca mi-am irosit mult timp visand si asteptand un lucru perfect , un moment cu adevarat semnificativ .
Vreau doar sa va dau un sfat: nu asteptati sa se intample pur si simplu , nu asteptati sa apara o oportunitate , nu asteptati si nu sperati la perfectiune ;lucrurile minore( un zambet, o atingere , o simpla plimbare) , detaliile ( o melodie , o culoare , o simpla privire) dau basmului viata si unicitate.
Soarele patrunde prin geam si te trezeste usor.Realizezi ca este inca devreme , te intorci pe partea celalta si inchizi usor ochii.Un sentiment frumos te inconjoara . Brusc iti amintesti ca este sfarsitul verii si ca timpul este limitat. Pui mana pe telefon sa iti suni prietenii ,doar nu vrei sa-ti petreci putinul timp ramas singura , inchisa intre patru pereti , cu ochii in monitor? Si incepi sa suni, si suni , si suni. Nimic.Intr-un colt , sta aruncata chitara , la care ti-ai dorii din tot sufletul sa stii sa canti .Te ridici din pat , iei chitara si incepi sa zdrangani la ea, poate, poate iese ceva. Dezamagita de tine si de talentele tale ascunse destul de bine , renunti si incepi sa te gandesti ce ai putea sa faci sa nu-ti strici stare pe care o ai. Ai un moment de inspiratie si incepi sa scrii. Suna telefonul.In sfarsit exista o persoana care te iubeste atat de mult incat nu vrea sa te lase singura in momente ca astea . Iesi frumos afara , iei o gura de aer poluat , schimbi doua vorbe cu o prietena si te intorci in camera ta . Si continui sa scrii… realizezi cu dezamagire ca tot farmecul pe care il simteai de dimineata acum s-a dus… nu inteleg de ce inca mai speri la momente frumoase? Ar fi cazul sa te trezesti la realitate si sa vezi lumea din alta perspectiva.
